Regulament General

    In curs de actualizare…

    Regulament General

    1. Data și locul competiției
      Competiția este organizată de ACS Living Bike, în colaborare cu Federația Română de Ciclism.
      Data: Sâmbătă 7 Iunie, la Pensiunea Negoiu, care este situată la poalele Munților
      Făgăraș, zona turistică Porumbacu de Sus.

      Pentru antrenamente oficiale, traseul de XCO va fi disponibil de vineri, 6 Iunie, ora 17.
      De asemenea, secretariatul cursei (Race Office) va fi deschis începând de vineri, 6 Iunie, de la ora 15.00, în cadrul bazei sportive de la Pensiunea Negoiu.
    2. Reguli
      Competiția se desfășoară conform regulamentelor UCI și FRC pentru MTB-XCO . Toți concurenții sunt obligați să poarte cască, număr de concurs cu cip de
      cronometrare și număr textil pe spate, pe toată durata competiției și a antrenamentelor oficiale. Toate bicicletele trebuie prevăzute cu dopuri de ghidon, indiferent de categorie și tip de probă. Bicicletele concurenților de la probele XCO și XC-maraton trebuie acționate exclusiv prin putere umană .
    3. Competiții, trasee, categorii, participanți:
      Încadrarea în categoria de vârstă va fi definită conform tabelului următor – dar fiecare competiție și/ sau
      traseu poate redefini sau regrupa aceste categorii – conform detaliilor specificate.
      Dacă într-o categorie sunt mai puțin de 3 sportivi înscriși sau prezenți la start, organizatorul poate decide
      comasarea categoria inferioară. De asemenea, organizatorul poate decide separarea unei categorii în
      două subcategorii distincte, dacă sunt suficienți participanți pentru a asigura competitivitatea categoriei.
      Categoria Ani de naștere
      U7 (Copii D2 – M +F) 2019 – 2020
      U9 (Copii D1 – M+ F) 2017 – 2018
      U11 (Copii C – M + F) 2015 – 2016
      U13 (Copii B – M + F) 2013 – 2014
      U15 (Copii A – M + F) 2011 – 2012
      U17 (Cadeți – M + F) 2009 – 2010
      U19 (Juniori – M + F) 2007 – 2008
      U23 – M+ F (asimilați la Elite în această competiție) 2003 – 2006
      Elite – M +F – 2002
      Master 1 M 1986 – 1995
      Master 2 M 1976 – 1985
      Master 3 M 1966 – 1975
      Master 4 M 1956 – 1965
      Amatori M / (licențiați) – 2006
      Master F / Amatori F Open (licențiați) – 2006
      Open masculin – nelicențiați – 2006
      Open feminin – nelicențiați – 2006

      Sâmbătă, 7 Iunie Au loc trei competiții de Cross Country Olimpic:
    • Concurs de XCO pentru copii nelicențiați (categorii U7 – U15). Aceștia au starturi separate față
      de sportivii licențiați, dar pot avea categorii comasate la start;
    • Etapă din Cupa Națională de MTB pentru Copii (categorii U7 – U15).
    • Etapă din Cupa Națională de MTB – XCO pentru cadeți, juniori, adulți;
      Categorii de XCO
    • U7 nelicențiați (5-6 ani) – masculin și feminin;
    • U7 licențiați (5-6 ani) – masculin și feminin;
    • U9 nelicențiați (7-8 ani) – masculin și feminin;
    • U9 licențiați (7-8 ani) – masculin și feminin;
    • U11 nelicențiați (9-10 ani) – masculin și feminin;
    • U11 licențiați (9-10 ani) – masculin și feminin;
    • U13 nelicențiați (11-12 ani) – masculin și feminin;
    • U13 licențiați (11-12 ani) – masculin și feminin;
    • U15 nelicențiați (13-14 ani) – masculin și feminin;
    • U15 licențiați (13-14 ani) – masculin și feminin;
    • U17 nelicențiați (15-16 ani) – masculin și feminin;
    • U17 licențiați (15-16 ani) – masculin și feminin;
    • U19 nelicențiați (17-18 ani) – masculin și feminin;
    • U19 licențiați (17-18 ani) – masculin și feminin;
    • Elite Feminin (inclusiv U23);
    • Elite Masculin (inclusiv U23);
    • Feminin Open 19+ (licențiați);
    • Feminin Open 19+ (nelicențiați)
    • Amatori 19+ licențiați;
    • Amatori 19+ nelicențiați;
    • Master 1 Masculin (30-39) – licențiați;
    • Master 2 Masculin (40-49) – licențiați;
    • Master 3 Masculin (50-59) – licențiați;
    • Master 4 Masculin (60+) – licențiați;

      Observație: în eventualitatea în care, la o categorie de la juniori în sus, nu sunt înscriși sau prezenți
      la start minim trei sportivi, organizatorul își rezervă dreptul de a o comasa cu categoria inferioară.

      Traseul: traseul constă într-o buclă de aproximativ patru kilometri cu diferență de nivel de
      aproximativ 100 de metri și cu diverse obstacole specifice (rock-garden, bușteni, sărituri cu drop
      amenajat). Această buclă va fi parcursă integral sau parțial, de mai multe ori, în funcție de categoria de vârstă și de statutul cicliștilor (doar în cazul copiilor – licențiați, respectiv nelicențiați). Decizia cu
      privire la numărul de ture și segmentele care fac sau nu parte din traseu se anunță în ședința tehnică.
      Notă: traseul include și o porțiune de pump-track. În cadrul concursurilor de XCO, această
      secțiune are statut de single-track, pe această zonă depășirile fiind interzise, cu excepția cazului
      în care un concurent este ajuns din urmă cu o tură, sau concurentul depășit este la altă categorie.
      În această situație, concurentul ajuns din urmă trebuie să dea dovadă de fair play și să-i facă loc
      concurentului cu o tură avans, părăsind cărarea, ocolind un dâmb și lăsând trasa principală liberă
      pentru cel care depășește.
      Marcajul traseului: traseul este marcat cu bandă PVC, linii, puncte, săgeți sau X-uri marcate cu
      spray, respectiv indicatoare specifice (panouri de mici dimensiuni). Banda legată în copaci
      confirmă traseul acolo unde pot apărea devieri. Punctul sau linia indică traseul, iar semnul X
      drumul interzis. Indicatoarele specifice pot fi de atenționare, de ocolire, de viraj etc., respectarea
      semnificației acestora fiind obligatorie.


      N.B. Sportivii legitimați, care vor concura în cupă, își vor declara pe parcursul procesului de
      înscriere și categoria conform FRC.
      Notă: hărțile detaliate cu traseele (format grafic și/sau GPX) vor fi disponibile în ghidurile tehnice
      ale fiecărei competiții (XCO,).
    • Taxe de înscriere:
      1 Martie – 20 Aprilie
      XCO Copii inclusiv U15: 80 Lei
      XCO Adulti: 120 Lei
      21 Aprilie – 5 Iunie
      XCO Copii inclusiv U15: 80 Lei
      XCO Adulti: 150 Lei
      6 Iunie – 7 Iunie (RaceOffice)
      XCO Copii inclusiv U15: 120 Lei
      XCO Adulti: 200 Lei

      Nota Bene: înscrierile la fața locului nu sunt posibile pentru sportivii licențiați care vor să participe în
      etapele de cupă de XCO, MTB Copii, XCM.
      Tricoul competiției: tricoul competiției este inclus în kitul de start pentru toți cei care plătesc taxa de
      înscriere, cu excepția înscrierilor la fața locului.

    • Programul anticipat al competiției

      Vineri, 6 Iunie
    • 16.00 – 18.30: Confirmări înscrieri și ridicări pachete de start XCO;
    • 17.00 – 20.00: Antrenamente oficiale XCO (se vor anunța intervale specifice pentru diverse categorii);
    • 19.30 – 20.30: Ședință tehnică XCO;

      Sâmbătă, 7 Iunie

      08.00 – 09.00: Preluare numere – doar sportivi nelicențiați;
      09.00: Start categorii U7 și U9 nelicențiați;
      09.20: Start categorii U11, U13 și U15 nelicențiați;
      10.10: Start categorii U7 și U9 licențiați;
      10.30: Start categorii U11 licențiați;
      11.10: Start categorii U13 licențiați;
      12.00: Start categorie U15 licențiați;
      13.00: Premiere Cupa Națională de MTB pentru Copii și Porumbacu MTB Race – copii nelicențiați;
      13.45: Start categorii U17 (inclusiv nelicențiați);
      15.00: Start categorie U19 + toate categoriile de feminin;
      16.30: Start categorii Elite+U23, Amatori, Master;
      Premiere XCO adulți: 18.30;

    Aspecte neprevăzute:
    Orice aspecte neprevăzute în prezentul regulament sau în ghidurile tehnice subsecvente, și care ar putea
    interveni în competiție, se vor evalua conform normelor relevante ale FRC și ale UCI. Organizatorii își
    rezervă dreptul de a revizui prezentul regulament, semnalând modificările și publicând varianta
    actualizată pe canalele specifice. În caz de forță majoră (condiții meteo nefavorabile, catastrofe etc.)
    organizatorul se poate deroga de la prevederile prezentului regulament.
    Ultima actualizare: 1 martie 2025, ora 09.00

    Race Office, urgențe medicale și detalii logistice
    Secretariatul cursei (Race Office) este în zona de start, în cadrul bazei sportive de la Pensiunea Negoiu –
    Porumbacu de Sus, și este deschis vineri, sâmbătă și duminică, pe durata întregului eveniment.
    Organizatorul asigură prezența unei ambulanțe cu echipaj pentru asistență medicală pe durata
    competițiilor și a antrenamentelor oficiale de vineri. Cel mai apropiat spital: SPITALUL JUDETEAN
    SIBIU, Bulevardul Corneliu Coposu 2-4, Sibiu 550245, TELEFON 0269 215 050, situat la 40 de Km de
    locul competiției.
    Locurile de parcare pentru participanții la concurs vor fi asigurate în proximitatea Pensiunii
    Negoiu, iar participanții și însoțitorii trebuie să se conformeze solicitărilor organizatorului privind
    ocuparea locurilor de parcare. De asemenea, participanții și însoțitorii trebuie să respecte regulile de
    acces în zona Pensiunii Porumbacu, conform indicatoarelor.

    Contestații:
    Orice participant poate face o contestație împotriva altui participant care nu a respectat regulile
    competiției, sau împotriva deciziilor oficialilor. Contestația scrisă împreună cu o taxă de cauțiune
    conformă cu normele financiare ale FRC pe anul 2025, se vor depune la Race Office în maxim 15
    minute de la afișarea rezultatelor finale provizorii. Rezolvarea contestației se va face în următoarele 60
    minute. În cazul în care contestația vizează pe unul din primii trei clasați, se amână premierea până la
    deciderea cazului. Taxa va fi înapoiată petentului dacă contestația va fi acceptată ca îndreptățită.

    Shopping Basket